Acest program este finanțat de Guvernul Republicii Moldova
și Uniunea Europeană, prin intermediul ODA.
Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+2”
Termenul de implementare a Programului este de 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire în baza mijloacelor financiare suplimentare disponibile.
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului anunță finalizarea cu succes a Programului de atragere a remitențelor în economie PARE 1+2 pentru anul 2024. Programul a înregistrat o cerere ridicată, ceea ce a determinat utilizarea integrală a bugetului alocat înainte de termen, reflectând impactul pozitiv al acestuia asupra mediului de afaceri și a spiritului antreprenorial din țara noastră.
În cadrul Programului de atragere a remitențelor în economie PARE 1+2 au fost sprijinite 68 companii, creându-se aproximativ 242 de locuri noi de muncă și menținând alte 436 de locuri de muncă existente. Valoarea totală a granturilor acordate se ridică la 22 milioane de lei, bani oferiți din bugetul de stat și fondurile Uniunii Europene. Investiția totală în economie este de 50 milioane de lei.
Ca urmare a utilizării bugetului în mod eficient, ODA va închide apelul de depunere a cererilor pentru acest program pe data de 13 noiembrie 2024, la ora 17:00.
În același timp, apelurile pentru următoarele programe rămân deschise:
Programul de creștere a competitivității și internaționalizare a IMM (Componenta MGF);
Programul de sprijin al IMM în domeniul turismului (apel recent lansat);
Programul de sprijin al micilor producători (apel recent lansat).
ODA rămâne angajată în misiunea sa de a sprijini dezvoltarea antreprenoriatului, având ca obiectiv crearea unui sector privat puternic, rezilient și sustenabil, contribuind astfel la prosperitatea economică a Republicii Moldova.
Programul PARE este destinat lucrătorilor migranţi şi rudelor de gradul I ai acestora, care intenţionează să investească remitenţele în iniţierea sau în dezvoltarea unei afaceri.
Obiectivele programului
- sporirea gradului de conștientizare cu privire la posibilitățile de lansare și de dezvoltare a unei afaceri de către migranți și rudele de gradul I ai acestora prin asigurarea suportului informațional, consultativ și educațional
- stimularea investirii remitențelor în crearea și dezvoltarea afacerii preponderent în localitățile rurale
- creșterea competitivității afacerilor dezvoltate de către lucrătorii migranți
- facilitarea reintegrării şi sporirea oportunităților economice pentru persoanele revenite de peste hotare